S***** D*****
InculpatÎn temeiul art.336 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.396 alin.2 şi alin.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul S***** D***** la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului S***** D***** şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul S***** D***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen. impune inculpatului S***** D***** să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul S***** D***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia” Galaţi ?i/sau a Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Galaţi, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului S***** D***** asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării ori neexecutării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, precum şi in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin.1 C.p.p obligă pe inculpatul S***** D***** la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi – 08.07.2022.
Hotarare 100/2022 din 08.07.2022la data de 08.07.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2022În baza art. 391 alin. 1 C.p.p va stabili termen pentru deliberare, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 01.07.2022 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2022pentru a da posibilitatea inculpatului de a depune înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 19.04.2022