G**** A****
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală, admite propunerea de liberare condiţionată. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului G**** A****, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 115 din 09.07.2020 a Tribunalului Vaslui, mandat de executare nr. 135 din 04.12.2020. În baza art.100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art.100 alin.5 şi art.104 alin.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 170 lei reprezentând 1 din onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. Apetrei Rares Liviu, delegaţie nr. 1007/2023) va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Constată că petentul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.01.2023.
Hotarare 64/2023 din 12.01.2023Stabileşte termen pentru pronunţarea în cauză la data de 12.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2023