R*** I****
Intimat ReclamantS***** R**** P*** M********* F********* P*****
Apelant Pârât3A. Dosar nr. 10273/212/2021 Decis. Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, nr. 2989/25.03.2022 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 10273/212/2021. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului pârât STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE Respinge cererea formulată de reclamanta R*** I**** în contradictoriu cu pârât STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Menţine soluţia privitoare la excepţia autorităţii de lucru judecat. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 16.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1667/2022 din 16.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 16.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 02.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2022