P**** L***** G******
InculpatA*** - D********* I**** D******* R******** V***** I***
Parte vătămatăÎn baza art. 362 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin Ordonanţa nr. 4269/P/2021 din data de 07.11.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, menţinută prin Încheierea Penală din data de 17.12.2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Suceava în dosarul nr. 10274/314/2021/a1.1, iar ulterior prin Încheierea din data de 14.02.2022 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10274/314/2021/a2., faţă de inculpatul P**** L***** G******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, modif. prin OUG 54/2010. În temeiul art. 242 alin.1 teza I C.pr.pen. raportat la art. 208 C.pr.pen. dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul P**** L***** G******. Executorie la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţaţă astăzi, 01.04.2022, ora 14:00, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 01.04.2022Fixează termen pentru deliberare si pronuntare la data de 01.04.2022. Pronuntată în sedinta publică, azi, 30.03.2022.
Incheiere de sedinta din 30.03.2022