I******* M****
InculpatI******* V*****
InculpatL***** N******
InculpatL***** T***** C*****
InculpatŢ***** M*****
Parte vătămatăÎn baza art. 362 alin. (2) C.pr.pen. rap. la art. 208 alin. (5) C.pr.pen., cu ref. la art. 202 C.pr.pen. şi art. 215 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul I******* V*****, prin Încheierea din 30.08.2022 a Judecătoriei Focşani, pronunţată în dosarul nr. 10322/231/2022/a1.3, definitivă prin necontestare. În baza art. 208 alin. (3) C.pr.pen. raportat la art. 207 C.pr.pen, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul I******* V***** până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile. În baza art. 215 alin. (1) C.pr.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul I******* V***** trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C.pr.pen., impune inculpatului I******* V***** respectarea următoarelor obligaţii: - să nu se apropie de inculpaţii Leţcan Nicu?or, L***** T***** C***** şi de martorul Macovei Niculai, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În temeiul art. 215 alin. (1), (8) şi (9) C.pr.pen. dispune înlocuirea obligaţiei inculpatului I******* V***** de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Vrancea, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată cu obligaţia de a nu de părăsi teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată, de la rămânerea definitivă a prezentei. În temeiul art. 215 alin. (3) C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. (4) C.pr.pen. supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar va fi realizată de către organul de poliţie în raza căruia domiciliază, respectiv IPJ Vrancea – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare. Ia act că asistenţa judiciară a inculpatului a fost asigurată de apărător ales, av. Dragovici Cristian Florentin din cadrul Baroului Vrancea. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată astăzi, 25.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 25.10.2022Stabileste termen in vederea pronuntării la data de 25.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2022