A**** R*** A*****
ReclamantS******* C***** F********** B********
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâtul la stabilirea, recalcularea şi plata salariului de bază şi a sporurilor prin raportarea la salariul modificat, pentru funcţia de Şef Serviciu Administrativ- Tehnic cât şi pentru funcţia de economist 1 A, în conformitate cu dispozi?iile Anexei nr. VII din Legea 153/2017, începând cu data de 24.07.2019. Obligă pârâtul la către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariul avocatului. Cu apel in 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a. Pronuntata azi, 08.07.2022, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Hotarare 4804/2022 din 08.07.2022Amână pronunţarea pentru data de 08.07.2022, aceasta urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronuntata azi, 01.07.2022, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2022Amână pronunţarea pentru data de 01.07.2022, aceasta urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronuntata azi, 23.06.2022, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2022