B** C***** M**** V******* S***** 1********
PetentK***** I***** I********** R* S***
CreditorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHIZEC MARIA VICTORIA SILVIA, şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 1169/2022 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHIZEC MARIA VICTORIA SILVIA, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A., în contradictoriu cu debitoarea CERNAU BIANCA, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. şi Decizia civilă nr. din pronunţată de Tribunalul Bihor, ambele pronunţate în dosar nr. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, pentru recuperarea sumei de 522,35 lei reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate, precum, la care se vor adăuga penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5%/zi de întârziere, calculate în continuare, până la data achitării efective a debitului, şi a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.06.2022.
Incheiere de executare silita 2707/2022 din 22.06.2022