D**** S*****
CondamnatAdmite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui şi cererea condamnatului, privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate D**** S*****. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului D**** S*****, anterior executării integrale a pedepsei de 7 ani, 0 luni şi 0 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.502/16.10.2017 a Judecătoriei Sibiu, mandat de executare nr.661/06.11.2017 emis de Judecătoria Sibiu. Constată că restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de mai mic de 2 ani, pedeapsa urmează să expire la termen în data de 03.01.2024. Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Atrage atenţia condamnatului D**** S***** asupra dispoziţiilor art.104 alin.2 Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza disp. art. 272 Cod de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu pentru condamnat, avocat Zamfir Anca, delegaţie nr. 2939/2022, în cuantum de 340 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justi?iei, către Baroul Vaslui. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei de judecată, astăzi, 26.01.2023.
Hotarare 145/2023 din 26.01.2023În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 26.01.2023
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2023