V***** E****** I***
InculpatC***** D** I****
Parte civilăÎn temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 3346/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Vasile Emanuel-Ilie, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 C. pen., urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pentru când se citează părţile. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Arad, a sumei de 627 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, aferent fazei de cameră preliminară. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 11.03.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara347/2022 din 11.03.2022