Ş***** I***
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin cu privire la persoana condamna Ş***** I***, deţinut în prezent în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Ş***** I*** de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32/2022 emis în baza sentinţei penale nr. 30 din 23.02.2022 a Judecătoriei Vânju Mare pronunţată în dosarul nr. 97/332/2021, definitivă la data de 09.03.2022 prin neapelare. În baza art. 275 alin. 3 din Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Marinescu Laura cu delegaţia nr. 3129 din 24.11.2022 pentru petentul-condamnat, în cuantum de 340 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mehedinţi şi rămân în sarcina statului. În baza art. 264 alin. 2 din Cod procedură penală, măsura dispusă va fi comunicată prin fax sau prin orice alt mijloc de comunicare electronică administraţiei locului de deţinere a petentului-condamnat. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare, conform prevederilor art. 587 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată, azi 29.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 405 alin. 1 teza a II a Cod procedură penală.
Hotarare 1622/2022 din 29.11.2022