N***** R**************
ReclamantU******* A************ T********** O***** P******** R*********** P*** P*****
PârâtAdmite ca întemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta NEAGOE RĂDI?A VERGINIA, în contradictoriu cu pârâta UAT POGOANELE, reprezentat în justiţie prin primar şi, în consecinţă: Constată dreptul de proprietate al reclamantei NEAGOE RĂDI?A VERGINIA asupra terenului în suprafaţă de 3629 m.p., categoria de folosinţă arabil intravilan, situat în Ora?ul Pogoanele, strada Aurel Vlaicu, nr. 74B, cv.7, parcela 627, imobil identificat conform planului de situa?ie întocmit de specialistul în cadastru ing. BĂNICĂ EDUARD CĂTĂLIN.( lotul nr.2, delimitat de punctele de contur 2,3,4,5,6,7,8,2) Ia act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării sentinţei, potrivit prevederilor 466 alin.1 şi art.468 alin.1 cod proc.civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pogoanele, sub sancţiunea nulităţii, conform prevederilor art.471 alin.1 cod proc.civilă. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată, astăzi 12.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 26/2023 din 12.01.2023amână judecarea cauzei în vederea administrării probelor.
Incheiere de sedinta din 13.10.2022