M******* O* O*****
InculpatPreschimbă termenul de judecată la data de 05.10.2022 ora 11:00.
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani din 15.09.2022 din dosar nr. 4231/P/2017, în ceea ce îl priveşte pe suspectul Munteanu Ovidiu. În temeiul art. 246 alin. (8) Cod procedură penală raportat la art. 245 Cod procedură penală şi la art. 109 Cod penal, dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului, pentru care s-a dispus clasarea prin Ordonanţa din 15.09.2022 în dosar nr. 4231/P/2017. În temeiul art. 245 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, obligă suspectul să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Atrage atenţia suspectului asupra dispoziţiilor art. 246 alin. (12) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, dacă suspectul încalcă cu rea-credinţă măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa care a luat măsura ori în faţa căreia se află cauza, dispune, la sesizarea medicului de specialitate sau din oficiu, internarea medicală provizorie a inculpatului, în condiţiile prevăzute la art. 247 din Codul de procedură penală. În temeiul art. 566 alin. (1) Cod procedură penală, prezenta încheiere, rămasă definitivă, împreună cu o copie de pe raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.56/E2 din data 11.03.2022, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani, se vor comunica Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, care va comunica de îndată bolnavului Munteanu Ovidiu unitatea sanitară la care urmează să efectueze tratamentul. În temeiul art. 566 alin. (2) Cod procedură penală, instanţa de executare comunică persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical că este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să se efectueze tratamentul, atrăgându-i-se atenţia că, în caz de nerespectare a măsurii luate, se va dispune internarea medicală. În temeiul art. 567 alin. (1) din Codul de procedură penală, pune în vedere unităţii sanitare la care inculpatul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical că este obligată să comunice instanţei: a) dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; b) dacă persoana obligată la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare; c) dacă, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, este necesară internarea medicală; d) dacă, datorită ameliorării, stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 390 de lei (delegaţie nr. 1599/2022 – avocat Abdulbaki Wand), se va achita Baroului de Avocaţi Botoşani din Fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 alin. (7) Codul procedură penală. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14.10.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 14.10.2022Amână cauza în vederea reluării procedurii de citare cu inculpatul prin agent procedural
Incheiere de sedinta din 05.10.2022Scoate cauza de pe rol . Înaintează dosarul compartimentului registratură în vederea repartizării aleatorie a cauzei unui judecător de cameră preliminară. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 23 septembrie 2022 .
Incheiere de sedinta din 23.09.2022