N**** F****** M******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din codul de procedură penală constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 29.04.2022, în dosar penal nr. 92/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, privind pe inculpatul N**** F****** M******, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335. al.1 C. pen., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N**** F****** M****** (cu datele de mai sus). Prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu şi inculpatului. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 07.06.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara127/2022 din 07.06.2022