B***** L*************
ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatAdmite contestaţia formulată astfel cum a fost completată şi precizată de către contestatoarea B***** L************* în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Braşov, şi în consecinţă: Anulează decizia de pensie nr. 366182/03.03.2022 emisă de intimată. Obligă intimata se emită în beneficiul contestatoarei, începând cu data de 25.01.2022, o nouă decizie de pensie prin care să valorifice şi sporul de vechime de care a beneficiat aceasta, în perioada 01.04.1992-01.11.1993, astfel cum este atestat prin adeverinţa nr. 10/.04.01.2022 emisă de S.C. Transbus S.A. Braşov Obligă intimata să îi plătească contestatoarei diferenţa dintre drepturile de pensie recalculate şi cele încasate, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă până la data efectuării plăţii. Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Dispune restituirea către contestatoare a sumei de 50 de lei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, întrucât aceasta nu era datorată. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 27.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 943/2022 din 27.09.2022În baza art.396 alin. 2 CPC, amână pronunţarea cauzei la data de 27.09.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2022