A******** O***
PârâtK***** I***** I********** R* S***
ReclamantAdmite cererea, formulata de reclamanta . Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 924,55 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate, precum şi 38,47 lei penalităţi întarziere contractuale calculate înainte de data cesiunii şi indicate în ultima factură, 424,23 lei despăgubiri încetarea prematură contract calculate de creditorul cedent şi indicate în ultima factură, precum şi dobanda legală penalizatoare. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu. Executorie. Dată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.10.2022.
Hotarare 5799/2022 din 24.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24.10.2022, conform art. 396 al. 1 Cod de procedură civilă. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2022