B**** C********* R***** S***
CreditorB*** G****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC NEAGOŞ DOREL şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 367/2022 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC NEAGOŞ DOREL, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare B**** C********* R***** S***, împotriva debitorului B.G., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 20193218272 din data de 29.07.2019, încheiat între B**** C********* R***** S***, pe de o parte şi B.G., pe de altă parte. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumei de 53.117,81 lei, reprezentând debit restant, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale; la care se adaugă cheltuielile de executare ocazionate. Fără cale de atac.
Incheiere de executare silita 424/2022 din 31.05.2022