B******** V***** L******
CondamnatÎn baza art. 533 Cod procedură penală şi art. 166 al.1 lit. a Cod penal, raportat la art. 167 Cod penal şi art.168 Cod penal, toate cu aplicarea art. 6 Cod penal, admite cererea de reabilitare formulată de petentul condamnat B. V.-L. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului privind condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 513/19.10.2009 a Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia penală nr. 1585/23.04.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dosar nr. 812/2009) şi modificată prin sentinţa penală nr. 356/03.10.2012 a Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia penală nr. 1628/28.11.2012 a Curţii de Apel Timişoara, în sensul revocării suspendării conform art. 86 ind. 4 Cod penal din 1969. În baza art. 537 Cod procedură penală dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni pe sentinţele de condamnare cu privire la reabilitare, după rămânerea definitivă a acesteia. În temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 290/2004, în termen de cel mult 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va comunica Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în cazierul judiciar al petentului. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a petentului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 22.06.2022.
Hotarare 299/2022 din 22.06.2022Încuviin?ează cererea formulată de petentul B.V.L, prin apărător. Amână judecarea cauzei la data de 22.06.2022, sala 168, ora 10.00 pentru când petentul va face dovada achitării daunelor materiale către Microsoft
Incheiere de sedinta din 25.05.2022Încuviin?ează cererile formulate atât de către reprezentanta Ministerului public, cât şi de petent, prin apărător ales Dispune emiterea unei adrese către Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Timiş. Amână judecarea cauzei la data de 25.05.2022, sala 168, ora 10.00 pentru când petentul va face dovada achitării daunelor materiale şi a cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022