B**** I**** l* a** A****** N*******
ReclamantB**** D******
PârâtC***** F****** - P*** R*********** L**** P*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul Bezim Ionel, în contradictoriu cu pârâţii B**** D****** şi Comuna Farcaşa prin Primar, având ca obiect acţiune în constatare. Constată că reclamantul a dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, unind posesia cu cea a mamei sale, Bezim Maria, asupra suprafeţei de 1.836 mp teren situat în intravilanul satului Farcaşa, comuna Farcaşa, judeţul Neamţ, având categoria de folosinţă fâneţe, având următoarele vecinătăţi: la N-Comuna Farcaşa isalz, la E-Comuna Farcasa islaz, la S-moştenitorii def. Stefanescu Petrea, la V-comuna Farcasa islaz, astfel cum a fost identificat prin planul de amplasament şi delimitare recepţionat OCPI cu procesul verbal de recepţie nr. 763/2022 (filele 12-13), care face parte integrantă din prezenta. Ia act că nu s au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Conform art. 471 alin. (1) Cod procedură civilă cererea de apel se depune la Judecătoria Bicaz. Pronunţarea hotărârii s a făcut azi, 09.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 14/2023 din 09.01.2023Pentru a se reveni cu adresă relaţii, acordă termen de jdedcată loa data de 09.01.2023, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 19.12.2022Încuviin?ează probele ?i în vederea administrării lor , acordă termen 19.12.2022 , ora 10:00 .
Incheiere de sedinta din 24.10.2022Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul BEZIM IONEL. Eşalonează taxa judiciară de timbru, respectiv suma de 1539 lei în 5 tranşe lunare, cu achitarea lor până la finele fiecărei luni, urmând ca reclamantul să achite suma de 307,8 lei în fiecare lună , începând cu luna iulie 2022. Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 01.07.2022.
Incheiere de sedinta din 01.07.2022