B** I**** M****
PetentI************ L** L* K*** R****** S**
CreditorÎnch. Admite în parte cererea de încuviinţare a executării silite formulată de către B.E.J. Ichim Mihai, cerere privindu-i pe creditorul Investcapital Ltd. şi pe debitorul Radu Georgica Daniel. Încuviinţează executarea silită în dosarul de executare nr. 1728/2022, în conformitate cu dispoziţiile din titlul executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 410577767 din 18.03.2021, modificat prin Actul adiţional nr. 1 din data de 18.03.2021, încheiat cu Provident Financial România IFN S.A., în toate formele de executare prevăzute de lege, în vederea realizării creanţei în valoare de 1465,42 lei, reprezentând debit principal şi 380,76 lei reprezentând dobânda aferentă creditului acordat. Respinge, în rest, cererea ca nefiind întemeiată. Fără cale de atac în ceea ce priveşte solicitările admise. Cu drept de apel pentru creditor în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte solicitările respinse. În cazul declarării căii de atac, apelul se va depune la Judecătoria Târgovişte, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 28.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 5106/2022 din 28.11.2022