H****** M*****
ReclamantS******* S***** D******
ReclamantC******* N******* L**** R******* B*******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantele H.M.şi S.S.D.în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional ,,Liviu Rebreanu”, Bistriţa,şi în consecinţă: Obligă pârâtul angajator să acorde reclamantei H.M.în perioada 1 ianuarie 2019 –31 mai 2021, majorarea salarială pentru gradaţia de merit de 25% prin aplicarea acestei majorări la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022,şi majorarea salariului pentru dirigenţie de 10% în perioada 1 ianuarie 2019 –31 mai 2021,prin aplicarea acestei majorări la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022,din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018, pentru determinarea tranşelor de majorare, până la data la care salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, iar ulterior, majorările se aplică la noul salariu de bază.Obligă pe pârâtul angajator să plătească reclamantei anterior indicate diferenţele salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite,sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective.Obligă pe pârâtul angajator să plătească reclamantei H.M. suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Obligă pârâtul angajator să acorde reclamantei S.S.D.în perioada 1 ianuarie 2019 –31 mai 2021, majorarea salarială pentru gradaţia de merit de 25% prin aplicarea acestei majorări la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022,şi majorarea salariului pentru dirigenţie de 10% în perioada 1 ianuarie 2019 –31 mai 2021,prin aplicarea acestei majorări la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018, pentru determinarea tranşelor de majorare, până la data la care salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, iar ulterior, majorările se aplică la noul salariu de bază.Obligă pe pârâtul angajator să plătească reclamantei anterior indicate diferenţele salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârâtul angajator să plătească reclamantei S.S.D.suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Respinge restul pretenţiilor deduse judecăţii ca neîntemeiate.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată azi 15 aprilie 2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 617/2022 din 15.04.2022Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 15.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2022