I****** G****** E*****
InculpatD****** C***** M****
InculpatÎn baza art.346 alin.1 C.proc.pen.; Constată legalitatea sesizării cu rechizitoriul din data de 30.08.2022, întocmit în dosarul nr.307/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, având ca obiect infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art.335 alin.1 C.pen. (două fapte) şi infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art.335 alin.3 C.pen., cu aplicarea art.113 alin.3 C.pen., privind pe inculpaţii Diaconu Constin-Mihai, şi Iederan Gabriel- Eduard, administrării probatoriilor şi efectuării actelor de urmărire penală. Începe judecata cu privire la inculpaţii sus numiţi. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată azi, 12.10.2022, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a inculpaţilor, prin mijlocirea grefei
Incheierefinalacamerapreliminara167/2022 din 12.10.2022