P******** D* P* L**** C***** D* A*** T**** M****
PetentP** A****
InculpatÎn baza art. 345 alin. 1 şi 2 şi art. 346 alin. 2 C.proc.pen., respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul P** A****, ca neîntemeiate. În baza art. 346 alin. 2 Cod Procedură Penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul din data de 30.06.2022 emis în dosarul nr. 476/P/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, privind pe inculpatul P** A****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor de „barou'', „Uniunea Na?ională a Barourilor din România” şi a altor denumiri ?i însemne specifice, în alte condi?ii decât cele prevăzute de lege, prev. de art. 59 alin. 6 din Legea nr. 51/1995, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (6 acte materiale comise în perioada 04.03.2016-18.12.2017), precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul P** A****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 13.12.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara99/2022 din 13.12.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 13.12.2022, ora 08:30.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 12.12.2022, ora 08:30.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 05.12.2022, ora 08:30.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 18.11.2022, ora 08:30.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 04.11.2022, ora 08:30.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 28.10.2022, ora 08:30.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână prpnun?area la data de 14.10.202, ora 08.30.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2022În temeiul art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Cur?ii Constitu?ionale cu excep?ia de neconstitu?ionalitate a prevederilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, republicată, raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constitu?ia României, excep?ie invocată de inculpatul P** A****. În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 admite cererea de sesizare a Cur?ii Constitu?ionale ?i sesizează Curtea Constitu?ională cu excep?ia de neconstitu?ionalitate a dispozi?iilor art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, raportat la art. 1 alin. (5) din Constitu?ia României, excep?ie invocată de inculpatul P** A****. Cu drept de recurs în ceea ce prive?te solu?ia de respingere, în termen de 48 de ore de la pronun?are, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Stabile?te termen în vederea continuării judecării cauzei, la data de 06.10.2022, ora 08,30 pentru când se citează inculpatul şi se înştiinţează Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni despre termenul fixat. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei, la data de 13.09.2022.
Incheiere de sedinta din 13.09.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 13.09.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.09.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 12.09.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.09.2022Amână pronunţarea pentru data de 02.09.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.09.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 01.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.08.2022Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar, amână cauza la data de 25 august 2022, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 18.08.2022