F****** P****
PetentI************ D* P****** A* J******** A***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul F****** P**** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ARAD. În baza art. 187 alin. 1 lit. a) C.pr.civ., aplică petentului o amendă în cuantum de 500 lei pentru formularea cu rea – credinţă a unei plângeri vădit netemeinice. Cu drept de reexaminare împotriva amenzii aplicate prin prezenta, în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Arad. Cu drept de apel în ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, care se depune la Judecătoria Arad, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 14.10.2022.
Hotarare 4833/2022 din 14.10.2022Amana pronuntarea pentru data de 14.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2022