Dosar 1114/117/2022 din 15.03.2022

acţiune în răspundere patrimonială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1114/117/2022
Data dosar:
15.03.2022
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale
Obiect:
acţiune în răspundere patrimonială
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.10.2022 la ora 8:30

    Complet: Complet 1 LM
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată şi precizată de reclamanta C.P. împotriva pârâtului L.A. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 17844 lei, reprezentând contravaloare plăţi nelegale cu titlu de drepturi salariale respectiv compensare în bani a concediilor neefectuate la care se adaugă dobânda legală calculată de la data efectuării plăţilor şi până la data restituirii întregii sume. Obligă pârâtul să schite reclamantei suma de 4760 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instan?ei, azi, data de 20.10.2022.

    Hotarare 2457/2022 din 20.10.2022
  • Sedinta din data de 13.10.2022 la ora 9:00

    Complet: Complet 1 LM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 20.10.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2022
  • Sedinta din data de 23.06.2022 la ora 9:00

    Complet: Complet 1 LM
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru ca reclamanta să precizeze preten?iile sale

    Incheiere de sedinta din 23.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD