P** R** I****
PetentI************ D* P****** A* J******** A********
IntimatAdmite în parte cererea formulată de petenta RUS IRINA PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, prin reprezentant legal Rus Irina, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ARAD-S.I.C.E., , având ca obiect plângere contravenţională împotriva procesului verbal seria PARY nr. 0072723/30.04.2022. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în valoare de 1500 lei aplicată petentei cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă respectarea dispoziţiilor legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal. Cu drept apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Ineu. Pronunţată la data de 29 iulie 2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 423/2022 din 29.07.2022Amână pronunţarea pentru data de 29 iulie 2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.07.2022