F******* Z******** R***
ReclamantA****** J******** P***** P**** S* I******** S****** M****
PârâtAdmite excepţia lipsei procedurii prealabile, şi în consecinţă: Respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta F. Z.R., având CNP ( cu domiciliul în ), în contradictoriu cu pârâta A.J.P.I.S.MS, (cu sediul în), ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 06.10.2022.
Hotarare 612/2022 din 06.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.09.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.09.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.09.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2022