M******* C*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte contestaţia. Anulează Decizia nr. 285345/13.01.2022 de respingere a cererii privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară. Obligă intimata sa emită o decizie privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară – Pensie pentru limită de vârstă cuvenită contestatoarei, începând cu data de 05.10.2022, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani şi 8 luni ca urmare a valorificării perioadelor lucrate în grupa a II-a de muncă şi luarea în calcul a unui stagiu total de cotizare realizat de 39 de ani. Respinge în rest celelalte pretenţii. Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 27.07.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 5111/2022 din 27.07.2022Respinge cererea de recuzare ca nefondată. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.07.2022.
Incheiere recuzare din 26.07.2022Amana pronuntarea la data de 27.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.07.2022