S******** C******* O*******
CondamnatÎn baza art. 533 Cod procedură penală şi art. 166 al.1 lit. a Cod penal, raportat la art. 167 Cod penal şi art.168 Cod penal, toate cu aplicarea art. 6 Cod penal, admite cererea de reabilitare formulată de petentul condamnat S. C.-O., Dispune reabilitarea judecătorească a petentului privind condamnarea la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 678/14.12.2009 a Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia penală nr. 29/25.02.2010 a Curţii de Apel Timişoara (dosar nr. 28732/30/2009). În baza art. 537 Cod procedură penală dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni pe sentinţele de condamnare cu privire la reabilitare, după rămânerea definitivă a acesteia. În temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 290/2004, în termen de cel mult 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va comunica Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în cazierul judiciar al petentului. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a petentului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 08.06.2022.
Hotarare 278/2022 din 08.06.2022amână cauza la data de 08.06.2022, sala 168, ora 10.00 pentru când se va emite adresă către Administraţia Judeţeană a Finan?elor Publice Timiş
Incheiere de sedinta din 11.05.2022Încuviin?ează cererea formulată de către petentul S.C.O. Amână judecarea cauzei la data de 11.05.2022, sala 168, ora 10.00 pentru când petentul va face dovada achitării cheltuielilor judiciare către stat.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022