M**** G*******
PetentAdmite, în parte, cererea de ajutor public judiciar formulată de petenţii M**** G*******, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat Aruxandei Ionela Monica. Dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 1374,78 lei stabilită în dosarul nr.1141/297/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Săveni, în 10 rate lunare egale, în cuantum de 137,47 lei fiecare, începând cu luna decembrie 2022. Cu drept la cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Săveni. Cercetată în cameră de consiliu şi pronunţată azi, 04.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu din 04.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 04.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2022Revine cu adresă la Primăria Boto?ani.
Incheiere de sedinta din 15.09.2022