D***** R**** P*******
InculpatD***** Ş*****
Reprezentant legalÎn temeiul art. 125 alin.(1), (2) C.pen., cu referire la art. 114 alin. (2) lit. b) C.pen., şi raportat la art. 375 alin. 12 şi art. şi art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală aplică inculpatului minor D***** R**** P******* (arestat preventiv), măsura educativă privativă de libertate a internării întru-un centru de deten?ie, pe o perioadă de 7 (şapte) ani pentru săvârşirea infracţiuni de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal. În temeiul art.127 C.pen. rap. la art. 72 al.1 C.pen. deduce din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie de 7 (şapte) ani aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive din data de 31.03.2022 până la zi. În baza art. 399 alin.(1) C.proc.pen. menţine faţă de inculpatul D***** R**** P******* măsura arestului preventiv luat prin încheierea penală nr. 38 din data de 01.04.2022 a Tribunalului Arad pronunţată în dosarul nr. 943/108/2022, mandat de arestare preventivă nr. 10/UP/01.04.2022, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv până la 03.09.2022 inclusiv. Dispoziţia privind măsura preventivă este executorie, conform art.399 alin.4 C.pr.pen. În temeiul art. 162 alin. 4 Cod procedură penală se restituie toate obiectele ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză la data de 31.03.2022 (telefoane mobile şi chei, precum şi orice alte bunuri), executorie conform art. 397 alin. 4 Cod procedură penală. În temeiul art. 274 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul D***** R**** P******* , la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.( din care 961 de lei aferente fazei de urmărire penală) Constată faptul că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 06.07.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 252/2022 din 06.07.2022T.P. 06.07.2022, în vederea deliberării şi redactării hotărârii.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2022T: 29.06.2022, ora 12:00; în vederea efectuării referatului de evaluare a inculpatului
Incheiere de sedinta din 06.06.2022