S* S****** M****** N*** S******* M******* M**** N*******
InculpatÎn temeiul art. 493 alin. 4 C.p.p. respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava de prelungire a măsurii preventive a interzicerii desfă?urării activită?ilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infrac?iunea - respectiv a activită?ilor de efectuare a inspecţiei tehnice periodice, faţă de inculpata S.C. „Service Motoare Nord” S.R.L., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 320 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (33 acte materiale) ?i complicitate la infrac?iunea de fals informatic, faptă prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 325 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (33 acte materiale), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.12.2022 ora: 11:30.
Incheiere masuri preventive faza de UP 39/2022 din 13.12.2022Amână pronuntarea cauzei la data de 13.12.2022. Pronun?area se face prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2022