C****** A****
InculpatÎn temeiul art. 226 alin. (1) şi (2) raportat la art. 223 alin. (2) şi art. 202 alin. (1) şi (3), toate din Codul de procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în dosarul de urmărire penală nr. 325/P/2022 şi dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile – începând cu data de 22.02.2022 şi până la data de 23.03.2022, inclusiv, a inculpatului C****** A****, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor – faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul C****** A****. În temeiul art. 272 din Codul de procedură penală, dispune avansarea sumei de 313 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, reprezentând onorariul avocatului Vutcovici Marius, desemnat din oficiu pentru a-i acorda asistenţă judiciară inculpatului C****** A****. În temeiul art. 273 alin. (4) din Codul de procedură penală, dispune plata sumei de 300 lei, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat de Ministerul Justiţiei, în contul Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România - Filiala Constanţa, reprezentând onorariul cuvenit interpretului de limbaj mimico-gestual Halus Rodica. În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate de stat cu ocazia soluţionării propunerii parchetului rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pronunţată în camera de consiliu, la data de 22.02.2022, ora 14:25.
Incheiere masuri preventive faza de UP 42/2022 din 22.02.2022