C************* A******** I*****
CondamnatConform Hotărârii Colegiului nr. 43/19.12.2023, cauza a fost repartizată completului Penal 2-2022.
În baza dispoziţiilor art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, respinge ca rămasă fără obiect propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de Liberare din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin cu privire la persoana condamnată C************* A******** I*****, în prezent aflat în libertate. În baza dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Petrescu Claudia cu delegaţia nr. 3423 din 20.12.2022 pentru petentul condamnat, în cuantum de 340 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mehedinţi şi rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare, conform prevederilor art. 587 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată, azi, 29.12.2022, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 405 alin. 1 teza a II a Cod procedură penală.
Hotarare 1792/2022 din 29.12.2022