N**** D**** D*****
ContestatorTermen preschimbat
În temeiul în temeiul art. 595 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 4 C.pen., cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022, coroborat cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/20.12.2018, precum ?i cu Decizia nr. 17/18.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, admite contestaţia formulată de N**** D**** D*****. În temeiul art. 595 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 4 C.pen., cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022, coroborat cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/20.12.2018, precum ?i cu Decizia nr. 17/18.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, instan?a constată dezincriminată infracţiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006, pentru care N**** D**** D***** a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 1668/2020 din data de 18.12.2020 pronun?ată de Judecătoria Oradea. definitivă prin neapelare la 12.01.2021, în dosarul cu nr. 20499/271/2020 la pedeapsa principală de 1 an închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 2 ani, şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Înlătură dispoziţia de condamnare a contestatorului N**** D**** D***** la pedeapsa principală de 1 an închisoare şi de aplicare acestuia, la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 2 ani, precum şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Dispune încetarea executării pedepsei complementare, a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute de art. 93 Cod penal, precum şi a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, stabilite în sarcina condamnatului N**** D**** D***** prin Sentinţa penală nr. 1668/2020 din data de 18.12.2020 pronun?ată de Judecătoria Oradea. definitivă prin neapelare la 12.01.2021, în dosarul cu nr. 20499/271/2020. Anulează formele de punere în executare a pedepsei complementare, a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute de art. 93 Cod penal, precum şi a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, stabilite prin Sentinţa penală nr. 1668/2020 din data de 18.12.2020 pronun?ată de Judecătoria Oradea. definitivă prin neapelare la 12.01.2021, în dosarul cu nr. 20499/271/2020. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 12 august 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1101/2022 din 12.08.2022Amână pronun?area la data de 12.08.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.08.2022