S***** M*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.10.2021, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare reprezentate de valoare ore regie, valoare ore întrerupere, valoare ore alăptare, spor vechime, retribuţie muncă prestată, valoare kilograme suplimentare, men?ionate în adeverin?a nr.60/20.08.2021 emisă de S.C. ALPHA IMPORT EXPORT 2000 S.A. Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenţei dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, începând cu data 01.10.2021 la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Executorie. Pronunţată astăzi, 12.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Hotarare 4888/2022 din 12.07.2022Amână pronunţarea la data de 12.07.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2022