C****** G*******
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în dosar nr. 4477/P/2022 din data de 13.12.2022 şi, în consecinţă: În temeiul art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, art. 226 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatei C****** G*******, în prezent aflată în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava, pe o durată de 30 de zile, de la data de 13.12.2022 până la data de 11.01.2023 inclusiv, sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. d) Cod penal. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă privind pe inculpata C****** G*******. În temeiul art. 227 alin. 2 C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată cererea inculpatei C****** G*******, formulată prin apărător, de luare faţă de acesta a măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Naida Loredana (delegaţie nr. 3142/2022), în cuantum de 340 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpată ?i de la comunicare pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 13.12.2022, ora 10.45
Incheiere masuri preventive faza de UP 38/2022 din 13.12.2022