A******** D* P********** M*************
ReclamantV**** R*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI „MILCOVULUI 169”, în contradictoriu cu pârâta V**** R*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.533 lei, reprezentând cote de contribuţie la cheltuielile comune de întreţinere aferente perioadei august 2021 - aprilie 2022, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aferente debitului principal, calculate de la scadenţă şi până la data plăţii efective a debitului principal, fără ca suma penalităţilor să depăşească debitul principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.10.2022.
Hotarare 6524/2022 din 21.10.2022Amână pronun?area pentru data de 21.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2022