L**** R**** V*****
Recurent ReclamantS*** U**** A******** S*
Recurent PârâtF***** G*****
Intimat IntervenientHotărâre - Admite cererile de recurs formulate de recurenţii L.R.V. SC U.A. SA împotriva deciziei civile nr.414/2021 pronunţată la data de 27.05.2021 şi a deciziei civile nr.590/2021 pronunţată la data de 30.09.2021, în dosarul nr.1161/186/2017 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, pe care le casează în tot, şi în rejudecare: Admite apelul formulat de apelantul L.R.V. împotriva sentinţei civile nr.1270 din 05.10.2020 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosar nr.1161/186/2017, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L.R.V. în contradictoriu cu pârâta SC U.A. SA şi intervenientul forţat F.G. şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 12.711 lei cu titlu de despăgubiri. Păstrează dispoziţiile sentinţei privind respingerea petitului referitor la plata penalităţilor de întârziere. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.540,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale la fond. Obligă intimata SC U.A.SA să plătească apelantului L.R.V. suma de 870,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel. Obligă intimata SC U.A. SA să plătească recurentului L.R.V. suma de 899,77 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în recurs. Obligă intimatul L.R.V. să plătească recurentei SC U.A. SA suma de 764,51 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în recurs. Compensează cheltuielile de judecată acordate în recurs până la valoarea sumei mai mici şi în consecinţă obligă intimata SC U.A. SA să plătească recurentului L.R.V. suma de 135,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 noiembrie 2022.
Hotarare 521/2022 din 18.11.2022