M****** P**** G*******
CondamnatM****** F******
Condamnat1.În baza art. 595 Cod procedură penală, rap. la art. 4 Cod penal, cu referire la art. 3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de condamnata MĂRUŞCA FELICIA , pentru constatarea dezincriminării faptei, referitor la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aplicată prin sentinţa penală nr. 925/2020 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 611/A/05.11.2020 a Curţii de Apel Oradea, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul în temeiul art. 595 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 4 C.pen., cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022, coroborat cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/20.12.2018, precum ?i cu Decizia nr. 17/18.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, instan?a admite contestaţia formulată de Măruşca Felicia şi constată dezincriminată infracţiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 ( punctul 2 din rechizitoriu), pentru care petenta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 925/2020 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 611/A/05.11.2020 a Curţii de Apel Oradea la pedeapsa de 1 an închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. Descontopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 925/2020 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 611/A/05.11.2020 a Curţii de Apel Oradea în pedepsele componente de 1 an şi 2 luni închisoare şi 1 an închisoare pe care le repune în individualitatea lor şi înlătură sporul de 4 luni închisoare. Înlătură dispoziţia de condamnare la pedeapsa de 1 an închisoare şi dispoziţia de contopire a pedepselor principale, complementare şi accesorii. În conformitate cu art. 4 teza a II-a C.pen. instan?a dispune încetarea executării pedepselor complementare ?i accesorii aplicate cu privire la infracţiunea de contrabandă constatată dezincriminată. Anulează formele de executare cu privire la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare şi dispune emiterea unor noi forme de executare cu privire la pedeapsa de 1 an ?i 2 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare, respectiv 05.11.2020, cu menţinerea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse. Menţine pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale, din care se va scădea perioada executată de la rămânerea definitivă a hotărârii anterioare, respectiv 05.11.2020. 2. În temeiul în temeiul art. 595 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 4 C.pen., cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022, coroborat cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/20.12.2018, precum ?i cu Decizia nr. 17/18.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, instan?a admite contestaţia formulată de MĂRU?CA PETRU-GHEORGHE , şi constată dezincriminată infracţiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 ( punctul 2 din rechizitoriu), pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 925/2020 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 611/A/05.11.2020 a Curţii de Apel Oradea la pedeapsa de 1 an închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. Înlătură dispoziţia de condamnare la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani. În conformitate cu art. 4 teza a II-a C.pen. instan?a dispune încetarea executării pedepsei principale, a pedepselor complementare ?i accesorii aplicate cu privire la infracţiunea de contrabandă constatată dezincriminată. Instan?a constată că au încetat toate incapacită?ile, interdicţiile ?i decăderile decurgând din hotărârea de condamnare şi anulează formele de executare emise de Judecătoria Oradea, în baza sentinţei penale nr. 925/2020 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 611/A/05.11.2020 a Curţii de Apel Oradea. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 09.08.2022.
Hotarare 1097/2022 din 09.08.2022