S**** D*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (2) cu aplic. art. 396 alin. (10), ambele din C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S.D., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) C. penal (faptă din data de 23.12.2020). În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. şi care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. (1) C. Pen., pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele stabilite de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii ?i documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile (afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă), în cadrul Primăriei Ora?ului Darabani, judeţul Botoşani sau în cadrul Primăriei Comunei Coţuşca, judeţul Botoşani. Supravegherea executării obliga?iilor prevăzute de art. 93 alin. (2) ?i alin. (3) C.pen. se efectuează de Serviciul de Proba?iune Botoşani. În baza art. 404 alin. (2) C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen obligă inculpatul să plătească suma de 800 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 675 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Darabani. Pronunţată astăzi, 28.12.2022, prin punerea hotărârii redactate la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 211/2022 din 28.12.2022În temeiul art.391 alin. (1) Cod procedură penală, instanţa stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii la data de 28 decembrie 2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2022Încuviin?ează termenul solicitat de apărătorul inculpatului. Amână judecarea cauzei pentru data de 22 noiembrie 2022, intervalul orar 09,00-11,00, termen pentru care: - părţile au termenul de judecată în cunoştinţă în conformitate cu prevederile art. 353 alin. (2) Cod procedură penală. Pronuţată în şedinţă publică la data de 25 octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 25.10.2022