Dosar 1166/86/2022 din 11.04.2022

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1166/86/2022
Data dosar:
11.04.2022
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.09.2022 la ora 9:00

    Complet: C3F LM civil
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea având ca obiect „calcul drepturi salariale”, formulată de reclamantul ULANOVSCHI PAUL – CRISTIAN în contradictoriu cu pârâta ŞCOALA GIMNAZIALĂ POIENI SOLCA. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamantului, pentru perioada 01.01.2019 – 31.05.2021, diferenţele de drepturi salariale decurgând din aplicarea unui procent de 10% corespunzător funcţiei de diriginte (conform Anexei I, Capitolul I, lit. B, art. 8 din Legea nr. 153/2017). Obligă pârâta să actualizeze diferenţele salariale cuvenite reclamantului cu rata inflaţiei de la data plăţii şi să calculeze la acestea dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei dreptului salarial şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.09.2022.

    Hotarare 1289/2022 din 27.09.2022
  • Sedinta din data de 13.09.2022 la ora 09:00

    Complet: C3F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 27.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.09.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD