E****** R****** A******** R********** S*
PârâtN*** A*****
IntervenientS* S********** D**** S**
ReclamantS* S********** D**** S**
ReclamantAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SOLUTIONARI DAUNE S.R.L., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE - REASIGURARE S.A. şi intervenientul forţat NOGY ANDRAŞ. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 742,14 lei, reprezentând diferenţă contravaloare despăgubire din dosarul de daună nr. EJ00883790. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 84,59 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal, începând cu data scadenţei din 10.03.2022 şi până la data introducerii cererii din 06.05.2022, precum şi în continuare până la achitarea integrală a debitului restant. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.390 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.10.2022.
Hotararecameraconsiliu20939/2022 din 21.10.2022Amână pronunţarea la data de 21.10.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2022