A****** G****** G***
ReclamantT****** A******* I*** T*** H*** Y****** A*** P*** T****** A*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de către reclamanta AIRHELP LIMITED în contradictoriu cu pârâta TURKISH AIRLINES. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 600 euro echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii reprezentând compensaţie întârziere zbor, la care se adaugă dobânda legala penalizatoare aferentă acestei sume, calculată de la data de 28.03.2022 şi până la data achitării integrale a compensaţiei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1078,57 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.11.2022.
Hotarare 17685/2022 din 28.11.2022Amână pronunţarea la data de 28.11.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2022Amână pronunţarea la data de 14.11.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2022