A******** D* V******** H***** S H*****
PetentAdmite cererea formulată de ASOCIAŢIA DE VÂNĂTOARE HUNTERS’HEAVEN, prin avocat POPA OCTAVIAN ŞTEFAN, şi în consecinţă: În temeiul art. 55 alin.1 lit. d din OG nr. 26/2000, constată că a intervenit dizolvarea ASOCIAŢIEI DE VÂNĂTOARE HUNTERS’HEAVEN, (asociaţie ce a dobândit personalitate juridică potrivit dispoziţiilor încheierii civile nr.769/23.10.2007 pronunţată de Judecătoria Brad în dosarul nr.995/195/2007 ,şi a fost înscrisă sub numărul 3/2007 în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Brad)-pentru reducerea numărului de asociaţi sub limita fixată de lege, care nu a fost complinit timp de 3 luni, după cum s-a constatat prin Hotărârea nr.1/04.06.2022 a adunării generale a asociaţiei din data de 04.06. 2022, în conformitate şi cu prevederile art. 35 din Statutul asociaţiei. În conformitate cu art. 61 , alin.1 din OG nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare, numeşte lichidator pe Cabinet Individual de Insolvenţă Gherman Maria-Mihaela, pentru desfăşurarea procedurii lichidării asociaţiei, prevăzută de art. 62-71 din OG nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Dispune înscrierea prezentei încheieri în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Brad, iar o copie conformă se comunică şi lichidatorului desemnat prin prezenta hotărâre. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare cu împuternicitul asociaţiei şi cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Brad. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în data de 29 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu882/2022 din 29.06.2022Termen fată de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al petentei pentru ca asociatii să decidă cu privire la numirea lichidatorului.
Incheiere de sedinta din 22.06.2022