G*** R***** S****
ReclamantG*** B******** D***** C*******
PârâtRespinge excepţia prescrip?iei dreptului material la acţiune invocată de pârât la acest termen de judecată, ca tardiv formulată Dispune efectuarea unei expertize specialitatea evaluare bunuri imobile. Desemnează în cauză pentru efectuarea lucrării expertul Danciu Dănuţ şi dispune emiterea adresei către aceasta pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor stabilite de instanţă Stabileşte cu titlu de onorariu provizoriu pentru expertiză suma de 1500 lei, în sarcina reclamantului şi pune în vedere acestuia să facă dovada consemnării sumei anterior menţionate în termen de 10 zile de la numirea expertului
Incheiere de sedinta din 17.01.2023Încuviin?ează proba cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtului şi proba testimonială, solicitate de av. Coteanu Marius Bogdan, pentru reclamant. Dispune citarea pârâtului, cu men?iunea de a se prezenta la interogatoriu, precum şi citarea martorilor Goga Victor Alex şi Aniţa Iliu?ă Corneliu Prorogă pronun?area asupra cererilor privind efectuarea unei expertize specialitatea topografie şi a unei expertize specialitatea construcţii civile, după administrarea celorlalte probe.
Incheiere de sedinta din 01.11.2022Admite cererea formulată de pârât şi acordă termen pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta 2 din 11.10.2022