S********* A********* S**
ReclamantH**** A**
PârâtAdmite cererea formulată de petenta Societatea „Agriveneta” SRL, şi în consecinţă: Îndreaptă eroarea materială din minuta şi sentinţa civilă nr. 1521/11.08.2005 pronunţată de Judecătoria Ineu, în dosar nr. 2022/246/2005, în sensul că numărul corect al parcelei este „parcela 11/77” din Titlul de proprietate nr. 91.221 codul 12466-1 emis la 12.07.2002, şi nu parcela 11/771, cum greşit s-a consemnat. Îndreptarea se face în minuta şi în ambele exemplare ale hotărârii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 8 iunie 2022, conform dispoziţiilor art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu din 08.06.2022