O******** C******
InculpatP******* I**
InculpatK***** G******* D****
InculpatA**** A*****
InculpatG******* & C* G*** K********
Parte vătămatăI. În baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul O******** C******, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în forma continuată (36 acte materiale), prev. de art. 228 alin. (1) Cod penal, art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (persoane vătămate Greulich&Co Gmbh şi Dogan Logistik Gmbh) În baza art. 67 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice] şi lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice] şi lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune condamnatului obligaţia să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul soc. Pieţe S.A. sau în cadrul soc. Horticultura S.A. din Timişoara, judeţ Timiş, pe o perioadă de 90 de zile. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi cele ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin. (2) Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, asupra neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, care atrag revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod de procedură penală şi art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta, durata reţinerii de 24 ore de la data de 17.01.2022, ora 16:00, până la data de 18.01.2022, ora 16:00, conform ordonanţei emise de organele de cercetare penală. În baza art. 399 alin. (1) şi alin. (4) Cod de procedură penală raportat la art. 202 alin. (1) Cod de procedură penală revocă măsura preventivă a controlului judiciar ce a fost dispusă faţă de inculpatul O******** C******, verificată şi menţinută în condiţiile art. 208 Cod de procedură penală prin Încheierea din data de 19.08.2022 din dosar nr. 11869/325/2022/a2 al Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neexercitarea dreptului la contestaţie II. În baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul P******* I**, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în forma continuată (21 acte materiale), prev. de art. 228 alin. (1) Cod penal, art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (persoane vătămate Greulich&Co Gmbh şi Dogan Logistik Gmbh). În baza art. 67 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice] şi lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice] şi lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune condamnatului obligaţia să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul soc. Pieţe S.A. sau în cadrul soc. Horticultura S.A. din Timişoara, judeţ Timiş, pe o perioadă de 90 de zile. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi cele ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin. (2) Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, asupra neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, care atrag revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod de procedură penală şi art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta, durata reţinerii de 24 ore de la data de 17.01.2022, ora 13:50, până la data de 18.01.2022, ora 13:50, conform ordonanţei emise de organele de cercetare penală. În baza art. 399 alin. (1) şi alin. (4) Cod de procedură penală raportat la art. 202 alin. (1) Cod de procedură penală revocă măsura preventivă a controlului judiciar ce a fost dispusă faţă de inculpatul P******* I**, verificată şi menţinută în condiţiile art. 208 Cod de procedură penală prin Încheierea din data de 19.08.2022 din dosar nr. 11869/325/2022/a2 al Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neexercitarea dreptului la contestaţie. III. În baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul K***** G******* D****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat în forma continuată (3 acte materiale), prev. de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 228 alin. (1) Cod penal, art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (persoană vătămată Greulich&Co Gmbh). În baza art. 67 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice] şi lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice] şi lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune condamnatului obligaţia să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primărei comunei Remetea Mare, judeţ Timiş sau în cadrul soc. Horticultura S.A. din Timişoara, judeţ Timiş, pe o perioadă de 90 de zile. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi cele ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin. (2) Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, asupra neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, care atrag revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod de procedură penală şi art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta, durata reţinerii de 24 ore de la data de 17.01.2022, ora 13:30, până la data de 18.01.2022, ora 13:30, conform ordonanţei emise de organele de cercetare penală. IV. În baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul A**** A*****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat în forma continuată (11 acte materiale), prev. de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 228 alin. (1) Cod penal, art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (persoană vătămată Dogan Logistik Gmbh). În baza art. 67 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice] şi lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice] şi lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune condamnatului obligaţia să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul soc. Pieţe S.A. sau în cadrul soc. Horticultura S.A. din Timişoara, judeţ Timiş, pe o perioadă de 90 de zile. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi cele ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin. (2) Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, asupra neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, care atrag revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod de procedură penală şi art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta, durata reţinerii de 24 ore de la data de 17.01.2022, ora 14:20, până la data de 18.01.2022, ora 14:20, conform ordonanţei emise de organele de cercetare penală. În baza art. 397 alin. (1) Cod de procedură penală coroborat cu art. 25 din Codul de procedură penală şi art. 23 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură raportat la art. 1357 Cod civil şi la art. 1382 Cod civil, admite în integralitate acţiunea civilă formulată de partea civilă Greulich Co & Gmbh, cu sediul în Germania, loc. Karlsruhe, cod poştal 76187, str. Im Schlehert, nr. 9, având nr. de înregistrare fiscală 101773/Ust.-Nr.: DE 143 595 801 emis de Judecătoria Mannheim, şi obligă în solidar inculpaţii O******** C******, P******* I** şi K***** G******* D**** să plătească părţii civile Greulich Co & Gmbh suma de 17.166,43 euro cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat prin infracţiune. Ia act că persoana vătămată Dogan Logistik Gmbh nu s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpaţilor. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) Cod de procedură penală coroborat cu art. 397 alin. (2) şi (4) Cod de procedură penală raportat la art. 249 alin. (2) şi (5) Cod de procedură penală menţine: - măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 6200 lei apar?inând inculpatului O******** C******, instituit prin ordonan?a din data de 04.05.2022 în vederea reparării pagubei pricinuite prin săvâr?irea infrac?iunii, cât ?i pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare; - măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 165 euro apar?inând inculpatului P******* I**, instituit prin ordonan?a din data de 04.05.2022 în vederea reparării pagubei pricinuite prin săvâr?irea infrac?iunii, cât ?i pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare; - măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 10607 lei apar?inând inculpatului K***** G******* D****, instituit prin ordonan?a din data de 04.05.2022 în vederea reparării pagubei pricinuite prin săvâr?irea infrac?iunii, cât ?i pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare. În baza art. 274 alin. (1) şi (2) Cod de procedură penală obligă pe inculpatul O******** C****** la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 2.000 lei aferent urmăririi penale şi 1.000 lei aferent judecăţii), pe inculpatul P******* I** la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 1.000 lei aferent urmăririi penale şi 1.000 lei aferent judecăţii), pe inculpatul K***** G******* D**** la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 500 lei aferent urmăririi penale şi 1.000 lei aferent judecăţii) şi pe inculpatul A**** A***** la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 500 lei aferent urmăririi penale şi 1.000 lei aferent judecăţii) În baza art. 272 alin. (1) şi art. 275 alin. (6) Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Timiş, a sumei de 1.663 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Afronie Alexandru-Paul, desemnat inculpatului P******* I** conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2870/2022, şi a sumei de 1.663 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Ţaţu Eugen-Florian desemnat inculpatului A**** A*****, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2871/2022. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14 Octombrie 2022.
Hotarare 2875/2022 din 14.10.2022Amână pronun?area la data de 14.10.2022 hotărâre care se va pune la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2022Trimiterea cauzei la completul următor în vederea solu?ionării cererii de ab?inere. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 Septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 22.09.2022