B***** G*******
ReclamantC***** S********* P*** P*****
PârâtAdmite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B***** G*******, în contradictoriu cu pârâta Comuna Sînandrei, judeţul Timiş, prin primar şi, în consecinţă: Obligă pârâta să îi comunice reclamantului, dacă Primăria comunei pârâte deţine Titlul de proprietate, în copie sau original, ori extras de carte funciară ( neindicate şi neidentificate de reclamant) privind terenul extravilan în suprafaţă de 6,2 ha, aparţinând defunctului Popovici Mircea Nicolae. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului precizată în şedinţa publică de azi, privind obligarea pârâtei la plata de daune/despăgubiri pe zi de întârziere în sumă de 1 ban, calculate în progresie geometrică începând cu data pronunţării prezentei şi până la comunicarea răspunsului. Ia act că prin acţiunea în contencios administrativ formulată, reclamantul nu a contestat refuzul autorităţii publice locale de a-i comunica informaţia „dacă defunctul Popovici Mircea Nicolae are datorii fiscale pentru terenul în suprafaţă de 6,2 ha”. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată azi, 30.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei
Hotarare 722/2022 din 30.08.2022