L***** I************
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul L***** I************, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 337 Cod Penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul L***** I************ la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului L***** I************ pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 3 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, astfel că pedeapsa rezultantă este în cuantum de 1 ani şi 7 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. art. 93 alin 2 Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Municipiului Făgăraş sau în cadrul Primăriei Comunei Şoarş. Constată faptul că inculpatul L***** I************ a fost reţinut 24 de ore începând cu data de 19.11.2021, ora 14.00, până la data de 20.11.2021, ora 14.00. În baza art. 404 alin. 1 lit. b raportat la art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul L***** I************, dispoziţie executorie. Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod de procedură penală, onorariile apărătorului din oficiu desemnat pentru a asigura asistenţa judiciară a inculpatului (avocat Hutopilă Adrian), în cuantum de 627 lei cu privire la procedura de cameră preliminară şi parţial, în cuantum de 500 lei pentru judecată, rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Braşov. Cu drept de apel în de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată la data de 28.04.2022, prin punerea la dispoziţie a hotărârii prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 122/2022 din 28.04.2022Amână pronunţarea la 28.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2022Pentru lipsa inculpatului acordă termen la 04.04.2022, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 21.03.2022La cererea inculpatului, în vederea angajării unui apărător ales, acordă termen la 21.03.2022, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 07.03.2022