N**** H**** G******
Intimat Reclamant.***** H**** G******
IntimatO** B*** R****** S*
Apelant PârâtO** F******** Z**
Apelant PârâtAdmite apelurile declarate de apelantele pârâte OTP Bank România SA şi O** F******** Z** împotriva sentinţei civile nr. 257/NLP/PI/20.02.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 11/30/2017*, în contradictoriu cu intimatul reclamant Neaga Horea-Gabriel. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Respinge cererea formulată de reclamantul Neaga Horea-Gabriel având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Contractului de cesiune de creanţă încheiat între OTP Bank România SA şi O** F******** Z** la data de 30.05.2012. Menţine în rest. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.06.2022.
Hotarare 417/2022 din 28.06.2022Amână pronunţarea la data de 28.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2022Termen : 16.06.2022, în vederea studierii înscrisurilor depuse la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 25.05.2022Termen : 25.05.2022, pentru când OTP Bank şi OTP Factoring, vor face unele precizări solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Ramona Ioana Ristea de la soluţionarea apelurilor declarate de către pârâtele OTP BANK ROMÂNIA SA Bucureşti şi O** F******** Z** Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 257/20.02.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 11/30/2017*, în contradictoriu cu reclamantul N**** H**** G******, având ca obiect acţiune în constatare. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 23.02.2022.
Incheiere abtinere din 23.02.2022Admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Lucian Ciucur de la soluţionarea apelurilor declarate de către pârâtele OTP BANK ROMÂNIA SA Bucureşti şi O** F******** Z** Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 257/20.02.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 11/30/2017*, în contradictoriu cu reclamantul N**** H**** G******, având ca obiect acţiune în constatare. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2022.
Incheiere abtinere din 22.02.2022